Istorie

Săpăturile şi descoperirile arheologice atestă că satul Teaca cât şi localitătile componente datează încă din neolitic. Poziția geografică a localității a favorizat aşezările umane încă din timpul dacilor şi a constituit o zonă de legătură între centrele romane din Orheiul Bistriței şi ReghinBrâncoveneşti, mărturie stând şi astăzi drumul pietruit de romani de pe Hagăul Tecii. Prima atestare documentară a localității datează încă din anul 1318 când comitele de Alba Iulia la data de 14.10.1318 raportează regelui Carol Robert că moşia Şoimuş (Stupini) a dat-o magistratului Petru. Pentru ducerea la îndeplinire a fost încredințat parohul Eberhard din Teke (Teaca). Este o localitate importantă în această zonă de NE a Transilvaniei (care la începutul secolului a fost colonizată cu saşi), astfel ca în 1446 este menționată ca OPPIDUM THEKE iar în 1464 ca VILLA THEKE. În anul 1486 obține o seamă de privilegii, care apropie starea localității de situația celor libere de pământul crăiesc. Situația ei este mult diferită deci de a satelor aflate pe domenii nobiliare. În acelaşi an obține drept de târg, privilegiu ce contribuie la sporirea puterii ei economice. Foarte curând după aceea sunt menționate şi breslele. În perioada 1874-1884 este oraş, apoi comună. Este centrul administrației pentru districtul Teaca, cu judecători districtuali, notariat, carte cadastrală şi serviciu fiscal. Aparține comitatului Cluj până în anul 1918. Confesional a aparținut de arhidiaconatul din OZD. După ce la sfârşitul secolului al XVI-lea, în zona Bistriței pătrunde Reforma, biserica devine evanghelică. In timp, Teaca, a purtat mai multe nume cum ar fi: Teke-1318, Opidum Teke- 1446, Vilia Theke-1464, Tyaka-1808, Tekendorf-1854.

Agricultura

Cultivarea plantelor şi creşterea animalelor Ramura agriculturii, care şi în moment este unul dintre susținătorii comunității locale este ramura creşterii animalelor şi pomicultura. Dintre acestea se remarcă bovine, porcine, ovine, cabaline. Punctele de prelucrare a produselor primare agricole, cum ar fi laptele şi carnea, există doar pentru lapte şi brutării. O mare dezavantaj este faptul că oferta locală de produse agricole nu este concentrată neputând apăra sub nici o formă a interesului local.

"Teaca, perioada interbelicã"

Datini, obiceiuri, jocuri şi petreceri populare

Păstrate din vremuri imemorabile, obiceiurile populare păstrează tradiția neamului fiind transmisă urmaşilor. Alături de datini şi obiceiuri ce se întâlnesc în general în folclorul românesc se întâlnesc în comună dacă în forme specifice de manifestare, nuanțe de multe ori greu de sesizat, care vădesc contribuția creatoare a oamenilor de pe aceste locuri la folclorul românesc. Principalele momente ale vieții (botez, moarte) îşi au un ritual anumit, care se îndeplineşte cu sfințenie şi respect pentru tradiție. Alte datini şi obiceiuri se leagă de ocupațiile de peste an, de muncile agricole şi mai puțin de păstorit, sau de sărbătorile de peste an. Naşterea este privită ca un prilej de bucurie nu numai pentru familie, ci şi pentru întreaga colectivitate. După naştere lehuza primeşte vizita neamurilor şi a cunoscuților care vin cu “merinde” să ureze sănătate mamei şi copilului. Nunta semnifică momentul întemeierii unei noi familii, şi se desfăşoară ca un spectacol grandios la care participă direct sau indirect întreg satul. În Teaca nunta nu reprezintă forme spectaculoase deosebite, ea desfăşurându-se după un ritual simplificat, cu invitați mai puțini, având un caracter orăşenesc. In satele aparținătoare ea se desfăşoară după ritualul străvechi, păstrându-şi amploarea şi importanța cuvenită în lumea satului. 44 Fără a face o descriere amănunțită a întregului ceremonial, el păstrează în mare aceleaşi etape şi caracteristici specifice tuturor regiunilor țării, se cuvine să menționăm unele elemente specifice locului dar având o arie de răspândire strânsă. În Pinticu chemătorii care invită oaspeții la nuntă nu folosesc o formulă unică ci compune invitația pentru fiecare pereche de miri separat, în ea să se cuprindă ceva din personalitatea tinerilor care urmează să întocmească noua familie În Archiud mirele când vine să-şi ia mireasa întâmpină rezistență din partea părinților fetei şi după ce reuşeşte să pătrundă în casă, după multe căutări, i se oferă în locul miresei o bătrână în hainele miresei. Abia la sfârşit apare mireasa întâmpinată cu strigăte de bucurie şi surprize. Rudele aflate la casa miresei în „chiuituri” şi strigături meşteşugite găsesc prilejul de a spune în public părerile sătenilor despre mireasă, uneori având un pronunțat caracter satiric şi nu numai lăudabil. Mireasa e întâmpinată la casa mirelui de mama soacră care o laudă şi o îndeamnă la ascultare. Ritualul îşi urmează cursul obişnuit, petrecerea fiind înviorată de clasica chiuituri a găinii, de jocul miresei, de plasticele formule de mulțumire ale starostelui pentru cadouri făcute mirilor. Dintre obiceiurile care celebrează legătura prin muncă a omului cu natura reținem în special „Plugarul” - obicei specific satului Pinticu. Deşi se desfăşoară în Ziua Paştelui, el este un obicei vechi, cu caracter sărbătoresc laic, anterior sărbătorii religioase. Plugarul simbolizează legătura dintre elementele naturale şi omul dornic de recolte bogate. Întreaga desfăşurare face apel la elementele naturale ce favorizează recoltele. „Teleguța” este adusă din pădure de şase flăcăi conduşi de un „dărăban” care conduce ceremonia. Se iese cu ea în câmp, se împodobeşte cu grâu verde şi însoțite de alți flăcăi se duce la apă, unde la marginea satului Plugarul – personaj central şi simbolic al obiceiului se găseşte în apă şi încearcă să iasă trăgând un alt flăcău în locul lui. Atunci când reuşeşte ajunge în sat şi se ascunde pe la case, iar ceata de flăcăi îl caută. Oamenii îl ascund şi urmărirea se termină la casa plugarului unde întreaga asistență este prezentă la petrecere şi joc. Petrecerea se prelungeşte până târziu fiind un prilej de manifestare a bucuriei în momentul reînvierii naturii. Sărbătorile religioase sunt şi ele un prilej de manifestare a unor obiceiuri adânci înrădăcinate în viața oamenilor. Motivul religios este adeseori ignorat, fiind un simbol pretext pentru manifestările artistice. Crăciunul şi Anul Nou oferă oamenilor posibilitatea să-şi facă vizite reciproce cu care ocazie se rostesc urări de sănătate şi viață lungă, în afară de colindele cu caracter religios, unele de esență populară se mai întâlnesc şi alte obiceiuri 45 laice. Astfel în seara de Crăciun în Pinticu flăcăii merg pe la casele fetelor cu „berea” (adică cu băutul). Cu acest prilej se colindă „colinda berii” în care se urează fetei mulți pețitori şi fericire în viață. Alături de aceste datini şi obiceiuri cu un colorit în parte specific comunei se întâlnesc şi altele, colective poporului nostru pe care nu le pronunță fiind în general cunoscute. Amintim însă de prezența în cadrul comunei a unor obiceiuri ale celorlalte naționalități. Datinile şi obiceiurile saşilor, cu un caracter mai sobru, se rezumă în principal la petreceri colective organizate cu ocazia sărbătorilor onomastice sau religioase. Reținem în special „Katharinenball” – balul organizat în 25 Noiembrie de ziua Ecaterinei, „balul fanfarei”. O altă manifestare artistică este „balul vânătorilor”. Fără a constitui o zonă folclorică distinctă, comuna Teaca trezeşte totuşi interes cel puțin prin faptul că ea constituie locul de interferență al unor elemente folclorice aparținând mai multor naționalități. Ne-am ocupat mai mult de satele aparținătoare pentru că ele păstrează mai bine unele tradiții şi obiceiuri populare decât Teaca. Aceasta are o situație specifică în sensul că influențele orăşeneşti sunt mult mai vizibile în toate compartimentele folclorului, faptul având repercusiuni negative asupra păstrării tradiției folclorice. La acestea mai adaugă şi faptul că populația românească din Teaca în mare parte nu este băştinaşă, ci provine din alte sate, ea renunțând în noul mediu la multe datini şi obiceiuri practicate înainte. Merită de asemenea să subliniem importanța pe care o au diferitele manifestări artistice organizate de căminele culturale, ele valorificând tezaurul folcloric autohton, păstrând vie şi nestinsă flacăra tradițiilor.

Organizarea şi administrarea aşezărilor

Organizarea şi administrarea aşezărilor Teritoriile administrative sunt conduse de către Consiliul Local al Comunei Teaca, care ia hotărâri şi decizii pe baza legilor naționale, generale. Aceste hotărâri şi decizii sunt implementate de către primar, care reprezintă puterea executivă pe plan local. Aceste instituții asigură condițiile de realizare a acestor hotărâri şi controlează legalitate aplicării acesteia. Consiliul local are propriul său buget, adoptat conform legilor în vigoare pe plan național, şi care pot cheltui pe baza legii 189/1998, care reglementează pozițiile posibile de cheltuieli. Aceste administrații locale sunt persoane juridice şi dispun de patrimoniu propriu, pe lângă care mai administrează averea publică a statului din circumferință. Pe lângă 46 acestea, respectând legile administrației locale gestionează şi rezolvă problemele de interes comun a localității. Administrația locală are dreptul de a înființa societăți comerciale singur sau cu alte instituții sau firme pentru rezolvarea unor probleme locale sau pentru susținerea unor activități de interes local.

  • Archiud (Erkud) 1238
  • Budurleni (Budurceu) 1733
  • Ocnita (Aknog) 1315
  • Pinticu (Szaszpentek) 1332
  • "Localitatea Archiud (Erkud) este prima dată datată documentată în anul 1238. Este mentionată în secolul al XIII-lea şi într-un document datat 1293 cu prilejul unei danii regale, când este menționat un anume Ihon, fiul lui Ihon din Archiud (Erkud). Numele localității este menționat şi în primele decenii ale secolului al XIV-lea, când este menționat 13 în registrul de dijme papale, ca făcând parte din arhidiaconatul OZD. Este menționat preotul Iacob din Archiud (Ercuntino)."

  • "Localitatea Budurleni este menționată târziu, în 1733 de conscripția Klein, în 1750 (Budurceu) de conscripția Aron şi în 1760-1762 (Budurlo’) de conscriptia Bucov."

  • "Localitatea Ocnița este atestată documentar în 1315, având denumirea Aknog, este mentionată şi în registrul de dijme papale în anul 1332."

  • "Localitatea Pinticu (Szaszpentek) este atestată documentar în primele decenii ale secolului al XIV-lea, când este menționată în registrul dijmei papale. În anul 1332 este amintit un preot Saverdos de Pintich (Pintuk)."

Sunt folosite materiale WikipediaTeaca, sub licentaCreative Commons Attribution-Share-Alike License 3.0.